Publicat în 1999 în rusă, Generation P (Поколение П) este al treilea roman al lui Viktor Pelevin (n. 1962). Curtea Veche l-a publicat la noi, în traducerea Luanei Schidu, în 2011. Ambiția nu e ceva ce-i lipsește lui Pelevin în acest roman, care se dorește un fel de radiografie trippy, realizată „în memoria clasei de mijloc” a anilor ’90 în Rusia falimentară a lui Elțîn. Cu toate acestea, fenomenele povestite în carte vor fi rezonat cu multe alte locuri din tot spațiul postcomunist.
Acțiunea din Generation P se petrece într-o Moscovă impregnată de narcotice și vodcă, din prima decadă post-URSS. Pelevin discută soarta generației P(epsi), care asistă, parcă peste noapte, la o victorie a „roșului pe roșu”, a industriei Coca Cola peste industria socialistă:
În Rusia chiar a trăit o generație tînără, fără griji, care surîdea verii, mării și soarelui – și care a ales Pepsi. (…) Oricum ar fi stat lucrurile, acești copii, care-și făceau veacul vara pe malul mării, priveau îndelung orizontul albastru fără niciun nor, beau Pepsi-Cola cald, îmbutetliat în orașul Novorossiisk și visau că, într-o zi, îndepărtata lume interzisă de dincolo de mare avea să intre în viața lor.
Odată ce ni se prezintă această utopie de dinainte de post-socialism, romanul îl face cunoscut pe Vavilen Tatarski. Pe eroul lui Pelevin, această lume interzisă îl găsește lucrînd la un chioșc alimentar, fără foarte multe speranțe și fără să pară că și-ar dori prea multe de la noua viață. Totuși, omul nostru, scriitoraș de poezii semi-ratate și cititor al textelor lui Lenin în facultate, ajunge, mai mult grație sorții, agent de publicitate. Într-o satiră fină, ce plasează vechile sloganuri comuniste pe piața liberă a consumului dezlănțuit, Pelevin face din Tatarski o fire creativă (și proactivă, probabil) anume adaptată mediului publicitar:
ȘI FUMUL PATRIEI E DULCE PENTRU NOI
PARLIAMENT
Cum pentru o slujbă în domeniul creativ, munca de birou nu poate fi adecvată, Tatarski are parte de o inițiere treptată în cercuri undergound. Cunoscuții săi sînt relativ dubioși, gravitînd între ratații de azi și îmbogățiții de mîine, între elita vechiului regim reșapată peste noapte și proaspeții mafioți care-și cumpără statutul prin mașini occidentale și consum de cocaină îndoită.
MERCEDES 600
STILAT, REZISTENT
Imun la nesiguranța politică și economică, Tatarski pare să se distanțeze tot mai mult de realitatea cotidiană a Estului. Nu doar că are parte de o inițiere în tainele budiste ale privitului televizorului cu ecranul stins, dar tot ce i se întîmplă pare să îi vină natural. Accentul cade, așadar, nu pe o critică anti-capitalistă a consumerismului și a industriei de vînzări, ci mai degrabă pe o prezentare alegorică a consecințelor rezultate din banala realitate de zi cu zi.
Astfel, soarta agentului de publicitate se pierde tot mai mult pe măsură ce el însuși experimentează noi trăiri, iar lucrurile – între timbre de acid și trăiri existențiale – devin tot mai psihedelice. Nu doar că schimbările psihice pe care le suportă par să-l șteargă cu buretele pe vechiul Tatarski, dar totul culminează într-un proces de transpunere în mediu digital a identității sale într-un ritual de tip New Age.
Pentru cititorul de rînd, ce se întîmplă cu Tatarski mai înspre final va rămîne probabil acoperit de perdeaua de fum a unei verboze narative. Stilul relativ concis și așezat de la început pare să se dezintegreze în același ritm cu eroul principal. Referințe din mitologie, dialoguri inedite, dar și notițele personale ale lui Tatarski sau experiențele sale onirice, toate par să se îngemăneze. Iar cînd se amestecă și elemente ale unei oculte politice, despre care nu-i clar dacă este rezultatul unui trip sau doar o mega-conspirație moscovită, Pelevin poate nu vrea să ne arate decît că se poate discuta consumerismul și fără să-ți mai pese de produsele tranzacționate sau de piața liberă.
Întrebarea lansată de carte – ce consumă de fapt Tatarski: publicitate, acid, revelații mistice, sau toate la un loc? – e mai degrabă un pretext. În fond, Generation P e genul de roman ce reușește să cartografieze o suferință existențială a Estului și a celor pierduți într-un fel de tranziție fără să vorbească direct despre aceștia. Capodoperă indie a underground-ului anilor ’90 sau doar o nuvelă care se ratează prin lungime, cert e că pentru Generation P este nevoie de curiozitate și răbdare. Mai ales în momentele în care ajungi să te întrebi ce citești cu adevărat.
Generation P de Viktor Pelevin, ed. Curtea Veche, trad. Luana Schidu. 292 p.
Romanul încă se mai găsește relativ ușor.
FuturEast 