Existență fără sens în Kievul în tranziție

coperta KurkovPrieten drag, tovarăș al răposatului este un volum de Andrei Kurkov tradus din limba rusă de Antoaneta Olteanu și publicat la Curtea Veche în 2012.

De la bun început trebuie spus că mini-romanul lui Kurkov – 120 de pagini care se citesc dintr-un foc – pare o apariție mai degrabă curioasă în peisajul literar post-sovietic. Dacă Generation P, spre exemplu, e o operă ce iese în evidență și vorbește pe un ton bine ales despre o întreagă lume (cu principiile sale în tranziție), Prieten drag, tovarăș al răposatului preferă să fie mult mai economic în structură. Pornind de la o singură idee: ce se întîmplă atunci cînd, aparent din plictiseală și lipsă de chef, ajungi să-ți plănuiești propriul asasinat, romanul prezintă povestea lui Tolia, un bărbat de vîrstă mijlocie, flâneur prin Kiev, pe bulevardul Hreșceatîk.

Ajuns la concluzia că viața sa este lipsită de direcție, ceea ce pare să îl plictisească pe acesta e mediocritatea în care trăiește: nu o duce grozav financiar, are o căsnicie ratată, iar rezultatul e un fel de scenariu kafkian în care povara existenței și absurdul întregului sistem par să îl împingă pe eroul cărții spre a-și dori propria moarte.

Dorința de a sări în gol de la înălțime apare de fiecare dată cînd privesc de la fereastra noastră de la etajul șapte. Dar nu-mi dă curajul necesar pentru a sări. Nu m-am născut sinucigaș.

În ciuda acestei dorințe, modul în care Tolia își planifică moartea și, mai ales, motivele pentru care alege să plătească un asasin reușesc să adapteze la peisajul estic ideea relativ vetustă a disperării în fața unei existențe oarecare. Acesta își dă propriile coordonate unui asasin plătit, pretinzînd că vrea să scape de amantul nevestei. Dar în Kiev nu e deloc întîmplător că doar mafioții și persoanele celebre sînt asasinate, iar speranța la aceste cîteva clipe de glorie pare să fie și ceea ce îl readuce pe Tolia pe linia de plutire. Simțind că și el poate fi un cineva, așteptarea morții nu-l împinge spre disperare, ci spre întîlniri cheie: o cunoaște pe Lena, iar apoi pe Marina, ambele femei părînd să ofere un scop bărbatului ce pînă nu de mult se simțea pierdut.

Totodată, modul în care sînt conturate cafeneaua din Kiev unde-și face veacul sau apartamentul Marinei – prin care, în treacăt fie spus, intriga va deveni tot mai întortocheată (Marina nu știe adevărată ocupație a propriului soț și nici legătura acestuia cu Tolia)  – arată că, pe lîngă narațiunea alertă și relativ concisă, romanul conține și pasaje descriptive deloc de neglijat:

Trîntește ușa și mă lasă în liniștea apartamentului străin. Într-un asemenea apartament cu două camere am locuit cândva cu părinții, numai că la ultimul etaj, la al patrulea. Restul e la fel – două camere una lîngă alta, o cutiuță-toaletă, o cutiuță-baie cu varul tavanului înnegrit din cauza umezelii, și o bucătărie cu o ferestruică sub care se află în mod tradițional principalul obiect din tablou: măsuța de bucătărie cu blat din plastic pe care fuseseră desenate de geniul unui designer simpluț frunze de arțar de un verde palid. Blatul mărginit de o bandă de aluminiu, sub care, de regulă, se adună firmituri de pîine și alte resturi din bucătărie.

Nu doar că acest minimalism la care Kurkov apelează reușește să te prindă, dar intriga, fie ea chiar destul de previzibilă, te face să te întrebi cînd ai trecut atît de repede prin toată aventura.

Dacă ar mai fi ceva de spus e că Kurkov doar schițează cîteva idei pe care cititorul este nevoit să le intuiască: așa cum am mai spus, Tolia nu dorește să moară din plictis existențial, ci pentru că voia să fie cineva, Lena – iubita sa pasageră – nu are deloc o viață simplă, iar momentele scurte de iubire candidă pe care le au se desfășoară pe fundalul unui peisaj socio-politic cvasi-apocaliptic; în fine, chiar angajarea asasinului de către Tolia se baza pe fonduri obținute dintr-o mărturie mincinoasă pe care o dăduse la un tribunal.

Astfel, Prieten drag, tovarăș al răposatului e cu certitudine o lectură pe care cititorul o va parcurge repede și probabil nu lipsit de curiozitate. Totuși, acele elemente pentru care cartea lui Kurkov m-ar fi făcut mai entuziast sînt doar în treacăt sugerate, iar stance-ul minimalist pe care autorul vrea să îl propună nu e neapărat și ideal.

 

Prieten drag, tovarăș al răposatului de Andrei Kurkov, editura Curtea Veche, 2012.

Romanul se mai găsește încă la vînzare în anticariate.

Sursa foto: elefant.ro

Un gând despre „Existență fără sens în Kievul în tranziție

Adăugă-le pe ale tale

Lasă un comentariu

Creează un site web sau un blog la WordPress.com

SUS ↑