10 filme despre (și din) anii ’90 în Europa de Est (Partea a II-a)

Partea a doua, deci: cea în care posibilitățile se restrîng iar oamenii încep să-și dea seama că, deși după 1989 au dobîndit unele lucruri, altele la fel de prețioase s-au pierdut pe drum. Anii ’90 au adus cu ei Războiul Iugoslav. Societatea rusă de sub Boris Elțîn se clătina. Pretutindeni în sud-estul Europei se închideau fabrici și uzine, lumea își pierdea locul de muncă. Vestul era în continuare privit cu speranță, în timp ce acasă, în jungla postcomunistă, luptele colective se epuizau. Ca în Trois couleurs : Blanc al lui Kieślowski, unii oameni se îmbogățeau peste noapte, alții se trezeau ruinați la fel de repede…

Senzația e că, în ciuda faptului că anii ’90 n-au fost vreo mare victorie (așa cum a zis și Vasile Ernu), nu mulți s-ar încumeta să le pună sub semnul dubiului iluzia de progres. E parte din ceea ce fac filmele de mai jos, care se strecoară în miezul lucrurilor, dîndu-ne vești dintr-o lume postindustrială la apus. Am început, în prima parte, cu idealurile revoluției; încheiem în „timpul de după” (expresia adoptată de Jacques Rancière pentru a descrie cinemaul lui Béla Tarr), cînd orice ideal abstract ajunge să pară o glumă. Dar să nu ne pierdem cu firea căci există, chiar și într-un film precum Sátántangó, ieșit din infernul tranziției, o licărire de demnitate umană, care va duce în final la operele combative de mîine (azi). 

 

  6.              Brat / Brother – Aleksei Balabanov (1997)

Cîștigîndu-și între timp statutul de film cult în Rusia, Brat se afundă în lumile underground din St. Petersburg pe urmele unui tînăr venit din provincie. De la afacerile dubioase ale cecenilor la petrecerile rave din sufragerii de apartament în care se amestecă toate naționalitățile, filmul are destule cîrlige care-l ancorează în trendurile sociale ale perioadei. Balabanov mizează pe o atmosferă cool – doldora de muzică și bad boys înarmați – care pare ieșită dintr-o versiune pe steroizi a lui Igla (filmul din 1988 cu Viktor Țoi-karatist în rolul principal). Însă nici nu sacrifică din plăcerile cinefililor, impunînd un ritm destul de molcom, fără cine știe ce țintă, în care Piter-ul ploios, populat de tot soiul de marginali, își dezvăluie măruntaiele pe măsură ce personajul rătăcește dintr-o parte în alta. Luat ca atare, Brat e un film noir destul de convențional, dar grație acestui vibe lejer-melancolic, de tip orizonturile-pînă-mai-ieri-deschise-sînt-pe-cale-să-se-închidă, a putut face dată în cinemaul post-sovietic. A contat, firește, și coloana sonoră invazivă alcătuită din cîntecele celebrului grup Nautilus Pompilius, față de care protagonistul dezvoltă o obsesie. Într-un moment de nonșalanță, scenariul abandonează orice altceva și îl urmărește pe eroul nostru la un concert live al trupei.

photo_2020-03-21_22-35-53

  1.               Tri Istorii / Three Stories – Kira Muratova (1997)

Pentru contrast, Tri Istorii explorează versantul un-cool al anilor ’90 în Rusia: un climat de criminalitate abundentă, plin de oameni care parcă au luat-o razna. Kira Muratova – o regizoare extrem de versatilă și teribil de subestimată, care și-a găsit cu-adevărat vocea în timpul lui Elțîn – brodează trei povești dostoievskiene care includ, sub o formă sau alta, o crimă (sau mai multe). În prima poveste, un om se prezintă la un tovarăș care lucrează într-o sală de boiler, văcărindu-se incoerent cu privire la vecina lui care nu-i dă pace. (Pentru a înțelege valențele creative ale acestei ocupații – supraveghetor în camera boilerului – vezi Aleksei Yurchak, Everything Was Forever Until It Was No More.) În a doua poveste, o asistentă medicală rătăcește pe străzi, căutîndu-și mama. În a treia poveste, o fetiță e lăsată în grija bunicului său. Muratova amestecă registre vizuale și interpretative dintre cele mai diverse, amuzîndu-se prietenește pe seama personajelor sale. Dar toate aceste povești hazlii – care alunecă spre tragic în moduri subtile pe care nu le detaliez aici – descriu traume reale. De la patriarhat la singurătate, lumea Muratovei e o lume ajunsă în pragul disperării.

photo_2020-03-21_22-35-44

  1.               Bure Baruta / Cabaret Balkan – Goran Paskaljevic (1997)

Războiul e elefantul din camera anilor ’90, cu așa-zisul lor avînt nestăvilit spre libertate și Europa. Balcanii în general – și Belgradul în particular – s-au văzut clasificate, atunci, drept epicentrul tarelor umane: firea distructivă, setea de sînge, ura interetnică, naționalismul ucigaș – toate erau privite, în Vest, drept trăsături înscrise în ADN-ul balcanic. În Bure Baruta, Goran Paskaljevic intră la rîndul său în această logică – dar nu pînă la capăt. Povestea corală, alcătuită din mai multe scenete – à la Robert Altman, dar cu ceva mai puțină finețe la tranziții – se învîrte tot în jurul unor acte de violență: un tînăr ia cîțiva ostatici într-un autobuz, alți oameni se răfuiesc în trafic etc. Belgradul de sub Milošević tot un butoi cu pulbere pare – dar aici sîrbii perpetuează violența împotriva altor sîrbi. Nici cheia de interpretare occidentală a conflictului, nici celebrările naționaliste ale unui Kusturica nu mai funcționează pînă la capăt: așa cum au remarcat unii comentatori, metafora „nebunului balcanic” e aici întoarsă pentru a confrunta naționalismul din propria curte. Deși pe alocuri butucănos în joaca lui cu stereotipurile aplicate Balcanilor, filmul va fi impus imaginea unui Belgrad nocturn asediat de propriii săi localnici. Nebunia, ai zice, a cuprins pe toată lumea, iar negocierea acestei moșteniri încă nu s-a finalizat.

photo_2020-03-21_22-35-52

  1.               Trys dienos / Three Days – Sharunas Bartas (1991)

La destrămarea URSS, lituanianul Sharunas Bartas recuperează cîteva aparate de filmat sovietice și își deschide propriul studio. Bartas începe să filmeze numaidecît, iar pînă în 1996 – anul în care regizează Few of Us – cinemaul său va fi ajuns deja la maturitate, dezgropînd ruinele unei societăți epuizate, incapabile să o ia din loc. Filmele lui Bartas sînt marcate de o muțenie încăpățînată și de contaminarea dintre peisaje și chipurile oamenilor, care devin la rîndul lor teritorii de cartografiat. Totul e deja en place de la Trys dienos, debutul său: e de ajuns cadrul epifanic în care razele joacă pe un cîmp verde, pe măsură ce soarele trece printre nori, pentru a înțelege forța acestui dispozitiv. Acțiunea poate fi mîzgîlită pe un șervețel: doi tineri călătoresc dintr-un sat în Kaliningrad, unde petrec cîteva zile alături de două fete (primul rol al miticei Katia Golubeva), experimentînd blazarea și damnarea orașului. În prima sa perioadă, Bartas descoperă cinemaul în toată goliciunea sa: rezultatul e o operă singulară, străfulgerată de contactul cu o lume obosită, în care toate speranțele revoluției s-au stins.

photo_2020-03-21_22-35-49

  1.           Sátántangó – Béla Tarr (1994)

Probabil că Sátántangó este cel mai renumit film ieșit din Est în anii ’90. Durata sa prohibitivă – peste 7 ore – precum și capacitatea lui Tarr de a impune o metodă și de crea un univers imediat recognoscibil, l-au transformat într-un obiect prețuit de critici și cinefili. Cu cadrele sale alb-negru, cu ploaia sa interminabilă și cu drumurile sale înnoroite, filmul oferă probabil cea mai mohorîtă imagine a acestui spațiu aparent uitat de Dumnezeu – o stilistică proprie pe care Tarr o pusese deja în practică în precedentul Kárhozat (1987), și pe care o va aprofunda pînă în ultimul său film, A torinói ló (2012). Sátántangó este filmul absolut despre eșecul tranziției de a impulsiona noi elanuri de solidaritate între oameni și de a se ridica la nivelul promisiunilor inițiale. În film, oamenii sînt mințiți și călcați în picioare de alți oameni; o secvență bîntuitoare arată o fată care torturează o pisică; universul devine concentraționar. Există paralele între Bartas și Tarr, însă Tarr caută înțelesuri cosmice, în timp ce lituanianul se mulțumește cu zațul mundan care rămîne la urmă. Amîndoi își vor fi petrecut anii ’90 căutînd forme oricît de firave de rezistență, care să se opună tăvălugului capitalist – sau măcar să îi sfideze logica invazivă prin ambiția de a nu trece la act. 

photo_2020-03-21_22-35-46

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Creează un site web sau un blog la WordPress.com

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: