Telița (jud. Tulcea), ianuarie 2021

Aproape ca niciodată, iarna de anul ăsta a reușit să mă treacă, în doar cîteva săptămîni, de la o căldură bolnăvicioasă la un ger ce a funcționat mai ceva ca madlena lui Proust și care, deși total nesemnificativ din punct de vedere meteorologic (greu de crezut că cinci zile de minus zece grade pot compensa primăvara avută în decembrie), m-a prins la Telița, într-o vacanță în mare parte nesperată.

Am trăit perioada cu aceleași camere pe film la gît și am reușit să trec, mult mai liniștit de data aceasta, prin aceleași locuri fotografiate și în primăvara și vara anului trecut (vezi aici și aici) constatînd că cei cîțiva centimetri de zăpadă și gazul de eșapament al Daciilor ce refuzau să mai pornească reușesc să schimbe dramatic peisajul.

Nu doar că Dobrogea aridă pe care o cunoșteam bine părea să se ascundă, dar plecat astfel pe firul memoriei, am ajuns să mă întreb ce din aceste străzi cu case risipite vegheate de turlele unei biserici care-și așteaptă fondurile de reconstrucție mă fascinează într-atît. Ce din toate acestea reușește să-mi ofere confortul psihologic de a fi acasă atunci cînd tot ce-am făcut în ultimii ani a fost să schimb adrese și multe camere de cămin.

Dacă ar fi să fac o observație antropologică, aș vorbi probabil de modul în care centrul din Telița reușește, în ciuda tuturor intemperiilor, să-și merite numele – cu două magazine (cooperativa și un magazin privat), un oficiu poștal, stație de autobuz – toate acestea creînd fluxuri permanente de circulație. Asta chiar și în condițiile în care grădinița sau căminul cultural au lacătele bine închise de cînd cu pandemia. La fel de bine, aș putea vorbi de modul în care digitalizarea satului românesc – această butadă ce, șocant, ajunge să se întrevadă și în realitate – a împînzit (din fericire!) străzile din Telița cu angajați de la una dintre marile companii de cablu ce rulează role de fibră și semnează contracte la fiecare colț de stradă. Faptul că, făcînd cîteva fotografii pe-o stradă, am fost întrebat dacă am adus contractul la semnat este, probabil, consecința naturală a unor mișcări importante ce se desfășoară-n sat.

Deși poate următoarea comparație nu se susține, m-am simțit în ultimele săptămîni la Telița cam la fel cum cred că se simțeau oamenii cîndva la electrificare – în treacăt fie spus, merită punctat că în anii ’90 încă erau case fără vreun racord electric, dar asta e cu totul altă discuție. Doar că acum mult promisa conexiune de mare viteză vine peste disperarea de a nu putea face școală online sau a duce o viață judecată drept normală pentru 2021, într-un sat în care conexiunea de internet mobilă încă prezenta carențe importante. Va fi interesant de văzut ce va urma, acum că satul pășește în era digitală, cel mai probabil pe un program european.

La fel de interesant cred că va fi să revin peste cîteva luni și să constat că sentimentul că totul este încă bine – sobele scot fum, vezi ici-colo ceva mașini cu numere de Anglia parcate pe la porți – nu a fost decît efectul vacanței și sărbătorilor de iarnă la care s-au adăugat cîteva ninsori ce au determinat-o, poate pentru prima dată, pe mama mea să accepte că și pelicula alb-negru a fost justificată.

Ca de obicei, sper la un foarte curînd.

Fotografii alb-negru developate și scanate la 3R Color.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Creează un site web sau un blog la WordPress.com

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: