Filmul rus în 2020

Vasile Ernu deschide anul pe blog cu o serie generoasă de recomandări cinefile, în care fiecare va putea găsi ceva pe gustul său:

Ceea ce urmează nu este un top, ci o listă de filme care au apărut în anul 2020 în Rusia sau sînt de limbă rusă, și care din punctul meu de vedere contează și pot crea o imagine a cinematografiei ruse actuale.

Cîteva concluzii. În 2020 am aflat că bătrînii regizori ruși nu mor, ci devin și mai buni; că cei foarte tineri sînt mai buni decît cei de dinaintea lor; că regizoarele deja au confirmat și continuă, și că filmul social capătă un statut tot mai puternic. Să nu uit – valul cinematografiei iacute nu se termină. Și serialul rusesc în sfîrșit revine la un nivel ridicat.

Filmele de artă

Dragi tovarăși – regia Andrei Koncealovski – o bijuterie de film făcut în cea mai pură școală clasică de film sovietic. Cred că este ultimul film important în acest stil din simplu motiv că acești ultimi operatori și tehnicieni vor dispărea fizic. E o artă ce fac ei acolo. Dar dincolo de partea tehnică, este un film care îl clasicizează pe regizor. Povestea este despre un protest al muncitorilor din Novocerkask, anul 1962. Ei ies în stradă și li se răspunde cu focuri de armă și arest. Pare un film antisovietic, dar e de fapt o dramă profundă în sînul societății și al elitei acelor vremuri. Indirect este cumva însăși drama familiei sale, Koncealovski-Mihalkov, care condamnă și justifică în același timp istoria tragică a Rusiei secolului XX. Koncealovski devine un regizor tot mai complicat, înțelept, nuanțat și tragic. A primit premiul special la Festivalul de la Veneția. Poate cel mai bun film rusesc pe 2020.

Text (2019) – regia Klim Șipenko – ecranizarea unui roman cu același nume semnat de Dmitri Gluhovski. Este un o psihodramă, crimă. Eroul principal, fost pușcăriaș dar și absolvent de filologie,  rămâne cu iPhone-ul dușmanului său pe care-l omoară: și așa pătrunde în viața și intimitatea lui, trăiește paralel două vieți. Rolul principal – Alexandr Petrov, noua stea a cinematografiei ruse. Un film cu multe nominalizări și bine primit de public.

La răscruce – regia Gheorghi Lealin – un alt film excelent, cu un scenariu foarte bun. Provincie uitată de lume, un tânăr care visează să scape și să ajungă la Moscova, la o viață mai bună. Caută strategii de adaptare, tehnici de a „cuceri lumea bună”, dar rădăcinile îl trădează. Un film tare actual. Dacă Bîkov era urmașul lui Balabanov, atunci Lealin este urmașul lui Bîkov – e perfectă linia socială.

Conferința – regia Ivan Tverdovski – o dramă puternică, care cere spectatori pregătiți să regîndească și să retrăiască drama Nord-Ost (atacul terorist de acum 17 ani), într-o manieră chirurgicală. Curge încet, profund, suprarealist, dar extrem de bine gândit și filmat. Trebuie să ai nervi tari. Dar merită. Un regizor tînăr foarte talentat.

Zăpada neagră – regia Stepan Burnașev  – un film care te rupe. Un film din Iacutia, ca o metaforă a unei lumi dure și reale. Un „tirist de Siberia” gonește cu mașina – un mic accident la roată. Schimbă roata și-și prinde mâna, cade camionul peste mână.  Singur în Siberia, la – 40 de grrade, cu mîna strivită și prinsă. Cum va rezista? Dar asta e doar începutul. Excelent film – este marea senzație a finalului de an 2020.

Kitoboy – regia Filip Iurev – un film excelent de debut. Un copil din Ciukotka se îndrăgostește de un model american imaginar și devine vînător de balene pentru a-și urma visul și dragostea. O parabolă, un film de formare de o frumusețe aparte.

Sperietoarea – regia Dimitri Davîdov – o altă producție excelentă din Iacutia, un adevărat bum cinematografic – de o foarte bună calitate. Un vraci local care poate lua aspra sa bolile celorlalți. Un soi de „vraci și nebun” al satului. O parabolă tare.

Sputnik – regia Egor Abramenko –este un SF rusesc de bună calitate: de data aceasta „Alien” nimerește în URSS în 1983 și dă peste KGB-iști și o neureofizioloagă sovietică isteață. Totul e confuz. Mereu am spus că rușii trebuie să rămână la SF-ul psihologic: cel mai mare cosmos rusesc e în capul lor. Acolo sînt specialiști. Dar merită văzut.

Omul din Podolsk – regia Semen Serzin – este o  comedie amară cu elemente de dramă, în care un oarecare erou provincial din Podolsk visează să ajungă la Amsterdam muzicant. Și ajunge în secția de poliție prin Moscova – așa începe o nebunie. Filmul a fost mai întîi piesă de teatru și asta se simte.

Doctor Liza – regia Oksana Kara – un film bun. Tipic rusesc. Iar dacă joacă Ciulpan Hamatova, preferata mea, nu-l scap. Liza e medic, trebuie să-și serbeze ziua, dar are de terminat o intervenție – pe lângă job mai face și caritate medicală cu oameni sărmani. Și totul se dă peste cap – cosmosul rusesc devine haos și, ca să revină la firesc, e nevoie de un „sfînt”, care aici e medic. Spune povestea sensibilă care răspunde la o întrebare: de ce trebuie să-i ajutăm pe oamenii care credem că nu merită ajutați.

Sentința – regia Dmitri Rudakov – este un film dedicat marelui și inegalabilului Varlaam Șalamov – cel mai important scriitor al secolului XX în ce privește „estul concentraționar”, peste Soljenițîn. Un film de văzut.

Cronica Blocadei – regia Andrei Zaițev – încercarea de a reface într-o manieră autentică și realistă primul an de blocadă a Leningradului în cel de-al doilea război mondial – una dintre cele mai mari tragedii ale secolului XX. Vedem blocada Leningradului așa cum nu am mai văzut-o niciodată. Recunosc că nu cred că acesta e genul care reușește să ne spună tragedia cel mai bine: prefer documentarul Blokada (2005) al lui Serghei Loznița. Dar e ceva nou în acest film. 

O răsuflare – regia Elena Hazanova – un film despre un sport frumos, în adîncurile mării, despre o profesionistă în scufundări, campioana Natalia Molceanova.

Țoi – regia Alexei Uciteli – este un film care pornește de la accidentul mortal al legendei rockului sovietic, Victor Țoi. Șoferul, un om corect, greșește și în urma accidentului moare „idolul” tinerilor din URSS. E un film tribut adus indirect lui Țoi – se fac 30 de ani de la moartea lui. Uciteli a fost printre primii care a făcut un film dedicat rockului sovietic în 1988 – când toți erau nu doar vii, ci și puțin cunoscuți.

Focul – regia Alexei Nujnîi – un film de acțiune rusesc pe model hollywoodian. Actori VIP-uri, Habenski prezent, ai toate efectele lumii, ca la filmele americane, doar că pe rusește. E o tendință de a face blockbustere: vor rușii să repete rețeta. Nu merge și gata. E frumos, e cu de toate, dar nu e ce trebuie. Nici rusesc, nici american. Eu nu văd miza acestor filme nici măcar financiar. Dar ăsta e spiritul vremii. Merge înainte de somn.

Patinele de aur – regia Mihail Lokșin – este un film foarte frumos. Mai ales pentru copii și în familie. Din seria: de uitat iarna cu cei mici.

Handra – Alexsei Komînin – este o comedie mai conceptuală și mai stranie, dar bine realizată, în care ni se montează un film al actualelor teme care-i preocupă pe tinerii ruși din clasa de mijloc și nu doar.

Numește-mă Drozd – regia Pavel Mirozoev – un film bunicel despre adolescenți. Eu aștept tot mai multe filme din această zonă deloc exploatată în Est.

Mari surprize din alte genuri

Nasul / The Nose or the Conspiracy of Mavericks – regia Andrei Krjanovski – unul dintre cei mai talentați regizori și realizatori de film de animație ruși. Numai Yuri Norstein îl mai concurează. Și face o capodoperă, ca mai tot ce a făcut.

Homo sperans – regia Andrei Koncealovski – un documentar de o sensibilitate aparte în care regizorul rus merge undeva în „Rusia profundă”, în provincia uitată de lume, și caută „omul simplu” prin care încearcă să răspundă la întrebări fundamentale: cine sîntem, ce mai înseamnă să fii rus, în ce mai credem, ce mai este patria pentru noi.

Omul ascuns – regia Roma Liberov – este un film documentar, biografic dedicat unui alt mare scriitor sovietic-rus total nedreptățit. Cu siguranță unul dintre marii scriitori ai secolului XX: Andrei Platonov. Filmul făcut ingenios și tehnic, și ca poveste. Surpriza mare – muzica sovietică o cântă Shortparis, cei mai în vogă tineri din underground-ul actual.

Groapa de fundație – regia Andrei Greazev – unul dintre cele mai bune documentare văzute anul acesta. L-am și avut invitat la Festivalul Moldox pe regizor, fie și online. Un film montat din micile mesaje video trimise de ruși președintelui Putin. Simplu și ingenios.

Propun două seriale noi

Ciki –  regia – Eduard Oganesian – un amestec de dramă cu comedie din provincia reală și dură rusească. Patru fete, care își cîștigă banii din prostituție, se decid să facă un business curat ca să iasă din mizerie. Dar se pare că viața este mult mai dură. Bine făcut, scenariu bun, glume bune, istorii de viață reale. Un serial în care tot estul se poate regăsi, și încă 70% din glob. Actrițe geniale.

Incidentul Diatlov – regia  Ilia Kulikov, Vasili Vnukov, Alexandr Sîsoev – serialul se referă la moartea în circumstanțe misterioase a unui grup de turiști conduși de Igor Diatlov – un eveniment despre care se presupune că s-a întâmplat în 1959.