РУМЫНСКАЯ ВОЛНА / VALUL ROMÂNESC
În Rusia, cultura română este puțin prezentă. Şi, în general, România este prezentă mediatic foarte puţin: deseori ca un breloc la tema Scutul Deveselu; mediatic este, însă, o necunoscută. Există interes, dar există și prea multă necunoaștere și mai ales suspiciune din partea noastră. Necunoaşterea şi suspiciunea ne fac să nu fim prezenţi aproape deloc pe spaţiul cultural şi informaţional rusesc.
Excepţie face filmul. E prezent, se discută, este vizionat.
Cel mai bun exemplu este unul foarte recent. O echipă de profesionişti, critici ruşi de film de la Iskustvo Kino – cea mai importantă revistă de critică de film din Rusia – au scos un volum dedicat „noului val cinematografic românesc”. Mulţumesc redactorului-şef Anton Dolin pentru carte: mi-a trimis-o fierbinte.
În această carte dedicată cinematografiei româneşti actuale practic avem paisprezece eseuri şi un interviu – sper că am numărat bine – care pornesc de la un film concret al autorului pe care-l analizează; uneori textele dezvoltă o analiză mai amplă asupra regizorului.
Acesta e cuprinsul:
• Evghenii Maizel – Cine nu s-a ascuns, eu nu sînt vinovat / Moartea domnului Lăzărescu – regia Cristi Puiu
• Zara Abdullaeva – Zona solidarităţii / 4 luni, 3 săptămîni şi 2 zile – regia Cristian Mungiu
• Tamara Dondurei – Interpretarea cuvintelor / Poliţist, adjectiv – regia Corneliu Porumboiu
• Corneliu Porumbiu – „Eu îmi construiesc ideea pe observaţie” / interviu
• Elena Plahova – Fluieratul disperării / Eu cînd vreau să fluier, fluier – regia Florin Şerban
• Anton Dolin – Dificultăţile protocolului / Aurora – regia Cristi Puiu
• Anton Dolin – În afara mănăstirii / După dealuri – regia Cristian Mungiu
• Larisa Maliukova – Afaceri de familie / Poziţia copilului – regia Călin Peter Netzer
• Zara Abdullaeva – Nu avem învingători / Al doilea joc – regia Corneliu Porumboiu
• Zara Abdullaeva – După revoluţie / Comoara – regia Corneliu Porumboiu
• Zara Abdullaeva – Fără distanţă / Sieranevada – regia Cristi Puiu
• Elena Plahova – Elegie optimistă / Bacalaureat – regia Cristian Mungiu
• Zara Abdullaeva – Viaţa dublă / Fotbal infinit – regia Corneliu Porumboiu
• Andrei Plahov – Naturiştii / Touch Me Not – regia Adina Pintilie
• Elena Stişova – Măcel: text şi context / Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari – regia Radu Jude
Dacă ar fi să aleg un motto, o idee centrală a cărții, aceasta ar fi: „Una dintre temele centrale ale noului val este încercarea de a înşela soarta”. La acest capitol este dat ca exemplu perfect Porumboiu cu filmele sale.
Cartea se concentrează, după cum vedeţi şi din cuprins, pe cîteva nume grele: Cristi Puiu, Cristian Mungiu, Corneliu Porumboiu, Florin Şerban, Călin Peter Netzer, Adina Pintilie, Radu Jude. Atracţia mare pare a fi nu Puiu şi Mungiu, ci Porumboiu, chiar dacă eu tind să cred că Puiu şi Jude sînt în ultima perioadă în centrul atenției criticilor de film din Rusia. Cert este că Puiu, nu mi se pare doar mie, este prea aproape de ei, iar Porumboiu face genul de film care produce o diferență exotică, care le strîneşte o curiozitate sporită. Însă imaginea de ansamblu este una foarte bună.
Cinematografia românească nouă este pentru cîmpul critic rusesc una superioară celei ruseşti – fireşte, diferită –, care merită analizată atît sub aspectul conţinutului şi stilisticii, cît şi sub aspectul „formulei de succes”. Adică întrebarea esențială care-i frămîntă pare să fie: cum și în ce fel s-a produs acest „nou val cinematografic”, venit dintr-o zonă care lipsea total de pe radarul cultural rusesc pînă acum cîţiva ani.
Ar mai trebui spus că aici nu avem nişte cronici de film cu care sîntem obişnuiţi în presa cotidiană, ci nişte texte ce par mai apropiate de eseu: bine articulate, argumentate şi ingenios construite. Ele corespund cumva formatului revistei care face parte din ceea ce în cultura rusă se numeşte „revistă groasă”: revistele care scriu texte mari, analize ample, eseuri academice etc. E un gen care la noi e tot mai rar întîlnit fie din lipsă de spcialişti, fie din lipsă de spaţii consacrate – lipsa unor reviste de specialitate –, fie chiar din presiunea pentru scrierea unor texte mici și reflecții scurte şi imediate. Nu ştiu… La noi acest lucru îl face cu mult succes şi de o calitate excelentă Andrei Gorzo, poate cel mai important şi consistent critic de film de după ‘90.
Revin de unde am început. Mi se pare clar că în cultura rusă pe care o urmăresc cu multă atenţie, fiind la curent cu fenomenele centrale şi cu tendinţele dominante, nu cred că în perioada postcomunistă a existat un interes de asemenea anvergură faţă de anumite domenii ale culturii româneşti. Şi nu doar ale culturii. Excepţie fac cîteva trupe pop moldo-româneşti care au intrat ca fulgerul şi la fel de repede au dispărut. Au existat cîteva cărţi traduse la prestigioasa editură AdMarginem care a încercat o serie (Cărtărescu, Vișniec, Manea şi subsemnatul). Au mai existat traduceri sporadice. Au existat cîteva prezenţe ale artiștilor contemporani în diverse evenimente mari. Însă amploarea pe care a luat-o filmul românesc este un fenomen unic. Nu este film românesc important care să nu aibă cronici ample în reviste precum Iskustvo Kino. Acest volum vine cumva să confirme acest interes și prestigiu căpătat în Rusia. Nu multe cinematografii contemporane au dedicate astfel de volume.
Vasile Ernu s-a născut în URSS în 1971. Este absolvent al Facultăţii de Filosofie (Universitatea Al.I.Cuza, Iaşi, 1996) şi al masterului de Filosofie (Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj, 1997). A fost redactor fondator al revistei Philosophy&Stuff şi redactor asociat al revistei Idea artă+societate. A activat în cadrul Fundaţiei Idea şi Tranzit şi al editurilor Idea şi Polirom. În ultimii ani a ţinut rubrici de opinie în România Liberă, HotNews, Timpul şi Adevărul precum şi rubrici permanente la revistele Noua Literatură, Suplimentul de Cultură şi Observator Cultural. De anul trecut, scrie ca rubricant permanent la Libertatea. Cea mai recent publicată carte: Izgoniţii. Mică trilogie a marginalilor.
Cronica lui Vasile Ernu la documentarul Funeralii de Stat, aici: https://futureast.blog/2020/05/04/cronica-state-funeral-loznita/.
FuturEast 