7 amintiri pentru 7 ani de „Ceau, Cinema!”

În ciuda pandemiei care a condus la anularea festivalurilor sau la refugierea lor în online, festivalul timișorean Ceau, Cinema! perseverează și începe de azi, în Grădina de Vară a orașului. Va fi o ediție restrînsă, lubenița ne va lipsi – nu însă și plăcerile cinefile ale „casei”, dedicate anul acesta comediei. Pentru a vă îndemna să mergeți la filme sau să luați parte la masterclass-urile și dezbaterile online organizate weekend-ul acesta (programul complet, aici), i-am rugat pe cîțiva prieteni ai festivalului să ne spună o amintire din edițiile trecute sau să ne povestească, pe scurt, despre relația lor cu Ceau.

ceau

 

Cătălin Olaru (critic de film)

O proiecție în aer liber extrem de greu de uitat – insolentul Córki dancingu / The Lure (2015, r. Agnieszka Smoczyńska). Dovada că există viață și după jurizare (și că, în viața aia, te saluți în continuare cu foștii colegi de juriu, în cazul meu, talentatul Alexandru Potocean, admirabila Anamaria Antoci). Un cinema într-un sat de provincie (Gottlob) cum n-a avut, nu are și nici n-o să aibă prea curînd Galațiul meu natal. Energia atît de molipsitoare, că m-a molipsit chiar și pe mine, a lui Mircu (Lucian și Anca). O petrecere de închidere care de fapt nici n-a fost petrecere de închidere, în sensul că niște oameni care se cunoșteau sau nu au stat de vorbă pînă dimineață, fără networking, fără prezentări făcute în stînga și-n dreapta just in case, fără schimb de conturi sau de numere de telefon. Un răsărit greu de uitat într-o Piața Unirii goală-goluță. Ediția în care confratele și prietenul Ionuț Mareș m-a chemat să-l văd pe viu cum marchează 26 (douăzeci și șase!): Ceau! Cinema 2017.

 

Lucian Mircu (organizator Ceau, Cinema!)

Ca să parafrazez o comedie românească faimoasă, pe care să vi-o zic? P-aia cu bicicleta sau…? Sînt multe anecdote în 7 ani. Dar n-o s-o zic pe aia cu bicicleta, cînd m-a oprit Poliția în mijlocul Pieței Operei iar eu trebuia să ajung la Grădina Capitol cu premiul onorific (uitat într-un dulap) pentru un invitat care se pregătea să urce pe scenă în minutul următor. N-o zic nici pe aia când am transportat pe bicicletă proiectorul înainte de un film. Dar în ziua aceea la Sala 2, după ce am rezolvat in extremis una din eternele dificultăți tehnice, am văzut o scenă care mi-a rămas. Doi bărbați în vîrstă se luptau cu arșița și cu treptele înalte de la intrare. Cel mai tînăr zice gâfâind: „Sunt pe jumătate mort. Tu cum ești, unchiule?”. „Unchiul” de peste 80 de ani îi răspunde vesel: „Eu sînt pe jumătate viu.” Optimismul acesta tonic e de ținut minte pentru încă 7 ani. Probabil e și genul de atitudine care ne-a adus până aici, în ciuda tuturor treptelor de urcat.

 

Andreea Moldovan (voluntară Ceau, Cinema!)

Știi, deși sună clișeistic, eu cumva am crescut cu acest festival. Adică el e o constantă în viața mea, deși eu nu îi sînt mereu 100% dedicată. Ceau, Cinema! e ca un festival-părinte pentru mine: mă lasă să-mi fac de cap, dar îmi amintește mereu că orice ar fi, cu un film bun și niște lubeniță în pahar, totul își găsește o rezolvare. Ediția trecută am învățat că rozul este o culoare puternică și că oamenii au mai multe în comun decît pare la un prim salut. Acum două ediții am trăit festivalul din două ipostaze: primele două zile elevă, apoi studentă. La Ceau am și rîs, am și plîns. Am intrat la proiecții cu sufletul ghem și am ieșit cu zâmbetul pe buze. Am îmbrățișat oameni și am aflat povești. Mi-aș fi dorit ca și această ediție să fie la fel de personală. Cît despre povești, sînt sigură că ediția a șaptea va fi cu noroc! Cred în basme. Cred în oameni și în dedicarea acestora. Dacă va fi și ediția a opta, festivalul va deveni infinit! ✨

 

Lucian Maier (teoretician de film)

Ceau, cinema! e un festival de echipă. În spatele lui sînt oameni care muncesc în timpul liber pentru a păstra Timișoara pe harta destinațiilor autohtone de cinema. Aș folosi clișeul cu familia – în spatele festivalului pare că e o familie care începe să construiască o casă nefiind sigură că va avea la timp banii pentru acoperiș. Uneori lucrurile se rezolvă în ultimul ceas, dar treaba asta nu o simți cînd ești la film. Și povestea cu familia merge mai departe: dimensiunile (reduse – față de TIFF, de exemplu – ale) festivalului te fac să te simți acasă. Poți vedea trei filme pe zi (programul e întocmit astfel încît nimeni să nu fie suprasolicitat), rămîne timp pentru explorarea orașului, pentru discuții (despre film). La final, rămîne și o întrebare: de ce autoritățile locale nu pot sprijini astfel de evenimente (uneori și logistic încurcă organizarea, în loc să o faciliteze)? Cu atît mai mult cu cît nu sînt dese momentele în care istorisiri frumoase despre Timișoara ajung la un public larg, matur, atent la cultură. Adică la oamenii care ar trebui să conteze mult într-o societate.

 

Ionuț Mareș (selecționer Ceau, Cinema!)

Eu am intrat la Ceau, Cinema! de la ediţia a doua, cînd Lucian mi-a propus să mă ocup în principal de competiţie. Nu ştia ce îl aşteaptă, pentru că între timp m-am ataşat tot mai mult. Sînt o mulţime de amintiri emoţionante din cei cinci ani în care am fost implicat efectiv în festival. Şi foarte multe se leagă de invitaţi – în timpul festivalului, am acest privilegiu de a petrece cel mai mult timp cu invitaţii, spre deosebire de colegii mei, prinşi cu o mulţime de alte chestii organizatorice. Acum doi ani, cînd actriţa Alina Grigore, care fusese în juriu, ne-a spus, din vorbă în vorbă, că dacă l-am invita pe Vlad Ivanov, aşa cum ne gândeam la un moment dat, sigur i-ar plăcea, am zis că e o glumă. Ce să caute cel mai important actor român de film la un festival mic din Timişoara? Dar cînd Vlad Ivanov a acceptat anul trecut să vină în juriu, dar şi ca invitat special, asta şi pentru că Alina ne făcuse reclamă, a fost un moment extraordinar. Iar prezenţa lui a fost revigorantă şi extrem de onorantă.

 

Alina Grigore (actriță)

Relația mea cu festivalul e una polivalentă. Aș putea spune că pe, lângă halca de cultură, ne leagă și cea de pleșcăviță și desigur felia mare de pepene. Organizatorii ne avertizează de fiecare dată să mîncăm minunea asta sârbească în prima zi de festival. Sîmbătă și Duminică nu o mai găsim, fiind închisă bucătăria noastră preferată din Timișoara. Anul trecut, de exemplu, am ratat-o și cred că au fost desemnați voluntari speciali pentru a găsi celebra pleșcăviță pentru cei doi bucureșteni înfometați, căci ne-am trezit cu ea adusă în mijlocul cursurilor de actorie de film pe care le-am susținut cu actorii din Timișoara. Nu mă înțelegeți greșit: și filmele sînt la fel de bune ca mâncarea din Timișoara, dar e adevărat că în decizia noastră de a veni în fiecare an la festival cîntărește greu halca de pleșcăviță.

 

Victor Morozov (critic de film)

Prima dată am ajuns la Ceau, Cinema! abia anul trecut, și-am povestit în mai multe locuri despre cît de bună a fost întîlnirea cu festivalul. Atîta doar că am făcut-o mereu prin ochii cronicarului obligat să zică, întîi și-ntîi, despre filme. Altceva mă interesează acum, ceva ce-am trăit și abia apoi, retrospectiv, am privit. În prima seară mă-ntorceam spre casa unde eram cazat alături de alți confrați invitați la festival. Să fi fost puțin trecut de miezul nopții cînd am dat să bag cheia în yală și să deschid. Numai că degeaba încercam să învîrt în stînga și-n dreapta, nicio mișcare în butuc. N-a trecut mult pînă ce, tot forțînd, am rupt cheia în două, jumătatea mai generoasă rămînînd blocată în butuc. Cîteva ore și un brainstorming febril (s-a dat glas tuturor ideilor deșănțate) mai tîrziu, salvarea a venit de la nimeni altul decît alpinistul Horia Colibășanu, protagonistul documentarului Superhombre prezentat în cadrul aceluiași festival, trezit din somn în creierii nopții și ajuns la fața locului cu toate sculele din dotare. N-o mai lungesc: Horia a deschis ușa într-o clipită, cu o abilitate care ne-a lăsat pe toți bouche bée. Iar noi am putut rîde de toată tevatura a doua zi, la cafea.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Creează un site web sau un blog la WordPress.com

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: