Am fi putut să fim suspectați că privilegiem alb-negrul (latura sa artsy) și cartierele rezidențiale (post-)sovietice (latura lor de imagined nostalgia). Que nenni, cum spune o vorbă din vechime: găsiți mai jos o serie foto care împrăștie dubiile, bricolînd cu materialul seducător al județului de baștină, odată ce-am putut ieși din case. Adevărul e că ne temem mai mult de imaginile de tip carte poștală (the tourist gaze, cum spun anglo-saxonii, mai pragmatici) decât de idealizarea unor cotloane urbane – scări de bloc și străzi cu sens unic, fundături și linii de cale ferată care trec prin periferie – pe unde am trăit cîndva. De aceea, în pozele de mai jos, ceva ca un semn de întrebare (sau ca scriitura personală de pe spatele cărții poștale) va veni să tensioneze, măcar un pic, luciul calm al panoramelor care se termină hăt departe. Un mic cimitir de mașini improvizat, de pildă. Sau cîteva blocuri, ca o salbă de beton, în mijlocul unei așezări la Dunăre.
Fotografiile au fost realizate în primul weekend de după relaxarea restricțiilor, în mai. La Somova ne-am bucurat de ultimele zile tihnite la apă – grație prohibiției la pește – și de casa copilăriei, regăsită după lunile inspide de stat între patru pereți. La Mahmudia am urcat la turnul de apă, acest motiv de veșnică nemulțumire pentru localnici, care se plîng de prețul nesubvenționat pe care-l achită pentru a-și uda grădinile. De la releul de televiziune care emitea pe vremuri către toate satele din jur ne-am întors pe ocolite în sat, unde mama unei prietene ne aștepta cu piroști. Am încheiat weekendul la Lacul Iacobdeal, pe drumuri prăfuite ca în filmele lui Kiarostami.
Pe Fujifilm Superia X-TRA 400, developate și scanate la isopatrusute.
Foto: I.S.
Text: I.S. & V.M.
FuturEast 
Lasă un răspuns