Stalin a murit la Babadag

Vasile Suhov (n.1974) s-a născut la Tulcea și a copilărit la Sfiștofca. Publicăm aici una dintre poveștile acelei lumi. Mai multe pot fi găsite pe blogul său.

Angela e o fetiță blondă. O păpușă vie ce aduce perfect cu Natașa, visul tuturor fetițelor din Marea Uniune a Sovietelor Socialiste. Un vis perfect, întrucît Natașa știa să ceară apă și mîncare și chiar putea cînta. Era un model nou-lansat în toată țara pentru a bucura copii care creșteau sub oblăduirea Generalissimului Stalin.

Părinții Angelei se uitau la ea și oftau fericiți, la rîndul lor, de minunea de copil ce li se încurca printre picioare. Cuminte, deșteaptă și frumoasă. Un fel de Natașa adusă chiar la realitate. Angela cunoștea o mulțime de versuri pentru copii, cînta deja la cor și mai știa și să danseze ca o balerină moscovită. Bunicii se băteau pentru privilegiul de a avea grijă de micuțul năpîrstoc.

Incredibil pentru bătrîna bunică maternă, chiar bunicul trăsese sforile hăt-departe pînă la Kiev ca să-i facă rost de o „Natașă”. Era responsabil cu aprovizionarea unităților armatei sovietice staționate în Raionul Constanța, iar printre amicii săi de pahar nu lipseau mulți ofițeri ruși. Ce să vezi, minune! Tatăl unuia dintre rusnaci era chiar șef de Magazin General la Kiev. Pe căi neoficiale, rugămintea bunicului ajunsese în capitala Ucrainei, iar la fel de neoficial cutia cu Natașa mult dorită plecase spre umilul tîrg al Babadagului. Nicio referință despre prețul, de altfel absolut prohibitiv, al jucăriei. În schimb, ca prin minune, cîteva lăzi bune cu vinuri și coniacuri fine din cele mai bune podgorii ale României au schimbat brusc macazul. N-au mai ajuns la București, ci undeva în portul militar al Constanței, fix în brațele bucătarului unei frumoase fregate sovietice.

…………………………………………………………………………………..

Ah, ce filme făceau rușii! Atît de realiste, atît de vii și de frumoase! Cît era Angela de mică și tot iubea poveștile de război de pe ecranul cinematografului din Babadag. Stătea în brațele tatălui ei, înfofolită bine într-un palton adus tocmai de la București și privea fascinată la aventurile lui Alioșa. Tînărul și, evident, frumosul soldat sovietic prins de mișcarea imprevizibilă a frontului în spatele liniilor naziste o fascina. Poate nu înțelegea ea mare lucru și nici cine se lupta cu cine, dar explicațiile șoptite de părinții ei îi păreau suficiente. Se uita la film și vedea o poveste cu un Făt-Frumos cu mitralieră contra Zmeului cu zvastică. Acum, pesemne că acestea trebuiau să fie noile povești, își spuneau părinții.

Exploziile, nemții călcați de șenilele tancurilor și Katiușele ce scuipau rachete – în fiecare film de război rusesc apăreau cumplitele arme – nu o speriau. Din contră, imediat ce bobina începea să se învîrtă, Angela devenea cel mai cuminte copil din lume. În secret, era îndrăgostită de Alioșa, așa cum marele conducător era îndrăgostit de patrie.

Dintr-odată, filmul se sfîrși. Parcă prea repede. Oftă nemulțumită și își privi părinții pe sub gene.

– Gata, Mică Prințesă îndrăgostită de război! Mîine se schimbă filmul și vine încă un film de, ghici… război!

Tatăl ei își însoți cuvintele de un rîs ușor în timp ce mama ei zîmbea cumva forțat. Ieșiră din cinema și se înghesuiră repede spre casă. Aerul rece de martie îi izbea în față, iar Angela se strîngea la brațele paterne:

– Hai, jos, domnișoară, e timpul să mergi și pe picioarele tale!

Mîrîi ca Oleg, cotoiul lor, veșnic mulțumit de rația de mîncare. Porniră repede, dar se opriră după cîțiva pași. Lumea vorbea aprins peste tot prin Piață. Chiar și părinții ei încremeniră, iar pentru prima dată-n viața ei, Angela se simți în sfîrșit liberă: pentru o secundă fusese nesupravegheată de-ai ei.

…………………………………………………………………………………..

– A murit Stalin! A murit Stalin!

Oameni gravi, cu fețe serioase, așa cum văzuse numai la înmormîntarea unchiului Cornel, agronomul atît de iubit al tîrgului, păreau să inunde centrul citadin. Cîteva femei păreau să plîngă într-un colț. Clopotele bisericilor începură să bată brusc, toate odată, a jale și a mort.

Luminile la case se aprindeau intermitent și tot mai mulți oameni se adunau pe stradă. Toți comentau în șoaptă ceva despre tovarășul Stalin.

Dintr-odată, Angela simți mîna fermă a mamei ei cum o luă de palma dreaptă. Fu recunoscătoare, lipindu-se de ea și ascunzîndu-și capul după poșeta ei. Tatăl culegea informații de la cei din jur și li se adresa discret. În cîteva minute ce păruseră o veșnicie, le trase într-un colț umbrit și le șopti aproape fără sunet:

– Da, a murit Titanul! Ca să vezi, Generalissimul nu era nemuritor! Iar un scurt rîs ironic i se schiță pe față.

Tatăl se uita cu coada ochiului la Angela.

– Știi cine era Stalin, nu?

Angela dădu cuminte din cap.

– E omu’ cu care-ncepe fiecare buletin la Cinema. E-un mare Căpitan.

Angela se uită din nou în jur. Piața era deja plină ochi de lume ce vorbea din ce în ce mai tare. Clopotele băteau și totul urma să se termine curînd.

…………………………………………………………………………………..

Mulți ani de la acea zi Angela avea să povestească tuturor celor ce veneau în vizită cum a aflat că Stalin a murit la Babadag. Cum s-a uitat nelămurită la ceremonia funerară dintr-o piață îndepărtată și cum se mira că acea piață n-avea aproape nimic în comun cu rondoul din fața Primăriei. Ar fi mers și ea dacă ar fi fost aici, aproape. Apoi, invariabil, o lua în brațe pe Natașa și mergeau să se joace de-a tinerele partizane ce-l eliberau pe Alioșa, un urs de pluș maro, uriaș, din ghearele cumpliților naziști – cîteva jucării de lemn a căror culoare se ștergea la fel de repede ca pasiunea fetiței pentru cinema și Stalin.

Foto: arhivă personală