Fake News contra Fake News în Comunism

Cartea lui Ioan T. Morar, Fake News în Epoca de Aur. Amintiri și povestiri despre cenzura comunistă, apărută recent la Editura Polirom, își propune să aducă cititorului o narațiune relativ ușor de urmărit despre comunismul ceaușist, punînd cap la cap amintiri personale, evenimente din trecut și relatări ale prietenilor autorului. În timp ce cititorul se poate aștepta de la o carte despre comunism să fie o lectură dură de la bun început, cartea lui Morar mi-a amintit, cel puțin în prima sa parte, de volumul colectiv editat de Ioana Pârvulescu Și eu am trăit în comunism. Spun asta nu doar pentru că autorul se bazează în mare parte pe propria experiență și pe încercările la care a fost supus – fie ca simplu cetățean pus să reziste dictaturii și penuriei anilor ’80, fie ca scriitor aflat încă la început de carieră și, deci pus în fața unor compromisuri periodice, pe care le refuza cu ingeniozitate – ci mai ales datorită tonului foarte personal în care volumul este scris aproape de la un capăt la altul.

Fake news-uri comuniste

Structurat în trei părți: Am creat o Epocă Nouă, nu vouă!, Fake news ca o văpaie despre Ceuașescu Nicolae, respectiv Micul eroism de catifea – secțiune ce vine însoțită de o addenda savuroasă –, cartea gravitează în jurul unui fenomen intrat tot mai mult în dezbatere în ultimii ani: știrile false. Cu toate acestea, nu doar că nu avem de a face cu un survol științific al fake news-ului în comunism, dar cititorul va fi curînd captivat de stilul memorialistic în care Ioan T. Morar pare să-și transmită propria rezistență anti-comunistă. Pe scurt, este vorba atît despre maniera hilară (în ochii celui de azi) în care realitatea era distorsionată înainte de ’89 – de la anecdote cu privire la celebrul nechezol pînă la înfometarea științifică, realizată pare-se ca urmare a recomandărilor Organizației Mondiale a Sănătății în lupta contra obezității –, cît și despre maniera ingenioasă în care Morar identifica portițe de scăpare din cenzura comunistă.

Astfel, dacă primele două părți gravitează în jurul fake news-ului propagat de stat, de Leana Academiciana sau de buletinele TVR care înscenau întregi evenimente, cea de-a treia parte a volumului este și cea despre care aș dori să vorbesc aici. Cum nu-mi doresc să ofer decît cîteva note de lectură – nu de alta, dar pasajele care merită prezentate sunt multe și episoadele alese de către autor sunt relativ variate ca tematică –, prefer să fac un salt direct în Micul eroism de catifea, adică forma de rezistență anti-comunistă a lui Ioan T. Morar.

Fake news-uri subversive

Atunci cînd vorbești despre rezistență anti-comunistă în România de dinainte de 1989, cel mai probabil te duci cu gîndul fie la mișcarea anti-comunistă din exteriorul țării, fie la gesturi de frondă, extrem de riscante, prin care diferiți intelectuali (și nu numai) sfidau în mod direct cenzura și ochii permanent deschiși ai Securității. Or, cazul lui Ioan T. Morar este atipic tocmai pentru că, în acea epocă ce părea să fie veșnică – chiar autorul spune că nu-și putea nici măcar închipui o Românie fără comunism –, atitudinea sa ostilă față de regim s-a manifestat diferit. Mai precis, mă refer atît la o înțelegere foarte fină a mecanismelor de propagandă și de cenzură, cît și la un simț moral ce nu i-a permis să facă pasul nici spre o colaborare oportună cu Securitatea, nici spre a-i adresa osanale liderului mult iubit, ceea ce i-ar fi conferit, în schimb, un salt profesional indubitabil.

Astfel, Ioan T. Morar nu doar că creează o savuroasă pleiadă de falsuri intelectuale – traduce poezii inventate din autori cunoscuți internațional, inventează scriitori, „traduce” din limbi pe care nu le cunoaște –, dar timp de doi ani, la revista Viața Studențească, produce o serie complexă de fake news-uri la o rubrică numită, parcă special, Lumi paralele. Contactat fiind de un secretar de propagandă cu privire la unul dintre articolele sale cu curiozități științifice, rubrica dispare în toamna lui 1989. Asta se întîmplă nu pentru că s-ar fi prins cei de la centru, ci pentru că Morar eșuează în a-i oferi secretarului de propagandă revista din care pretindea că are informațiile. Ca fapt divers, secretarul nu realiza în acel moment vreun control al fanteziilor SF, în principiu minuțios verificate, din Viața Studențească, ci răspundea curiozității propriului nepot, dornic să afle și mai multe.

Revenind la traduceri, acestea îi oferă autorului nu doar un venit adițional, ci creează la tot pasul posibile conflicte de amploare: traduce dintr-un poet nord-coreean fictiv, o traducere dintr-un poet chinez chiar ajunge să fie expusă și la Ambasada Chinei – fără, însă, să fie în vreun fel demascată – și chiar publică în România Literară o traducere în totalitate inventată din Cassius Clay (boxeurul Muhammad Ali), traducere ce va suscita o importantă dezbatere în lumea literară.

Testînd vigilența sistemului

„Am cîștigat niște bani frumoși, am rîs pe înfundate cu Adriana și cu Mircea, ne-am simțit mai liberi decît alții. Curajul nostru, atîta cît a fost, ne-a ajutat, după ’89, să ne diferențiem în raport cu lașitățile altora. Noi am rîs, ne-am amuzat, am fost solidari, am avut complicități plăcute, în vreme ce alții ne turnau și se puneau în slujba regimului.” (p. 277)

Astfel, alegerea lui Morar și a apropiaților săi pare să fie un soi de rezistență la incultura în masă impusă de sistem și la formalismul standardizat al discursului oficial ce părea că nu va mai conteni. Într-o lume în care limbajul de lemn devenise norma, Morar, împreună cu Mircea Mihăieș sau Adriana Babeți, se ocupau cu publicarea în revista Orizont a Poemelor Păcii. Inițiativa lor apare acum nu doar ca o invenție, pe cît de complexă și de subversivă, pe atît de riscantă dacă un cenzor ar fi cerut volumele din care Morar pretindea că ar traduce sau dacă cineva ar fi verificat numele sub care acesta traduce poemele, cît și ca o imortalizare a unui spirit de frondă prin umor. În loc de concluzie, unul dintre cele mai postmoderne experimente subversive, publicat fără vreo ezitare – deși prezenta o dublă auto-referențialitate: John T. Miller este traducerea literală a numelui lui Morar, iar Șeitineanu face referință la locul său natal –, sper să facă cititorul curios să descopere volumul:

Un poet american? Dacă ține partea păcii, să fie bine-venit în paginile revistei noastre! Welcome!

John T. Miller (SUA)

Eu, John T. Miller, poet american din

Detroit, propun înființarea unui Muzeu al Păcii

pentru care donez o rană obținută din Vietnam.

(…) În românește de Ion Șeitineanu (p. 274)

 

 

Fake News în Epoca de Aur. Amintiri și povestiri despre cenzura comunistă, Ioan T. Morar, Editura Polirom, 2020, p. 331.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Creează un site web sau un blog la WordPress.com

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: