Două highlight-uri ale Festivalului Pelicam

Pelicam, ediția 2020, demarează azi în forță (programul aici). Prilej numai bun să revenim asupra a două dintre filmele remarcate în cadrul edițiilor precedente, pentru aceia dintre voi care, din lipsă de timp, își doresc să meargă la sigur. 

 

Untitled (Michael Glawogger & Monica Willi, 2017)

Documentaristul austriac Michael Glawogger (1959-2014) a pornit acum cîțiva ani într-o ambițioasă excursie din Europa spre Africa, filmînd aproape la întîmplare, fără să țintească alt subiect decît acela, volatil și iluzoriu, al unui film despre „nimic” (deci, despre orice), care să nu stea o clipă locului. A murit chiar în toiul periplului, în Monrovia, Liberia, de malarie. Noroc că apucase să înregistreze destule lucruri pe-acolo pe unde l-au purtat pașii, astfel că Monika Willi, o colaboratoare apropiată, a putut să dea o formă de film acestui material brut. Cam asta aflăm, din cîteva cartoane, la începutul filmului. După cum vom avea timp să verificăm pînă la final, sînt niște informații care ne duc pe o pistă greșită. Filmul nu e nicidecum o elegie sau „un drum pe urmele…” sau un jurnal filmat – iar prin „a nu sta locului” trebuie să înțelegem exact asta: o țesătură amorfă de imagini care formează un du-te-vino între geografii mai mult sau mai puțin intime, dar care nu are nimic din bîțîiala explozivă a unui cinema pur industrial.Untitled Sursa foto dafilms

Nu vom ști niciodată cît de fidelă demersului lui Glawogger s-a dovedit Monika Willi; putem doar să tragem niște concluzii privind acest asamblaj de imagini nu atît haotic, cît nestatornic, care nu ține cont de nicio lege cronologică sau de vreo numărătoare inversă. O formă de film, ziceam mai sus: da, dar a unui film care nu are nicio formă. Undeva între Chris Marker (cel din Sans Soleil) și Eduardo Williams (cel din The Human Surge), filmul inventează un spațiu straniu și hibrid, care înghite meridiane și nu jură decît pe imagini capabile să se fixeze în memorie: o turmă de oi care pasc (dacă putem spune așa) pe un maldăr de gunoaie, doi oameni care vizitează un cimitir într-un sat afectat de războiul iugoslav, străzile întunecate, vibrînd sub răzlețe lumini electrice, ale Sierrei Leone. Filmul acceptă regula unui joc care face ca fragmentele înregistrate să nu fie toate la fel de puternice (e clar că „grosul” footage-ului e obținut în Africa); pe de altă parte, dacă planurile europene ar fi lipsit, filmul ar fi fost cu totul altul. Jucîndu-se cu limitele documentarului – unele cadre sînt vizibil regizate –, filmul nu e cîtuși de puțin testamentar sau personal, iar lucrul cu camera al operatorului Attila Boa are mult meșteșug căutat și puțin joc spontan. Cu apetența lui pentru goluri imposibil de umplut, Untitled se pretează interpretărilor de tot soiul și cu siguranță că va intriga în aceeași măsură în care va încînta – pînă la urmă, e unul dintre cele mai stranii filme proiectate la Pelicam în cele nouă ediții ale festivalului.

Rulează duminică, 19 iulie, de la ora 21 pe online.pelicam.ro.

The Babushkas of Chernobyl (Holly Morris & Anne Bogart, 2015)

… iar The Babushkas of Chernobyl, unul dintre cele mai iubite. Această privire tandră asupra cîtorva bătrînele care s-au întors în zona de risc din jurul centralei nucleare a fost un succes de casă și de critică (dacă putem spune așa) acum cîțiva ani la Pelicam, cîștigînd competiția Black Sea Docs dedicată documentarelor din regiune. Revăzut, filmul își păstrează pornirile agile și sentimentul unei angoase surde, apt să tensioneze relația altminteri caldă pe care o leagă cu bunicile Cernobîlului. Căci regizoarele descoperă o lume autarhică în proces de diminuare, pe care bătrînele o colorează cum știu ele mai bine: ba culegînd ciuperci din pădure și ignorînd astfel, cu zîmbetul pe buze, avertizările specialiștilor, ba – moment obligatoriu – veselindu-se cam prea peste măsură la un pahar, apoi începînd să cînte cu jale în memoria celor care s-au dus.babushkas Sursa foto Variety

Integrîndu-se în această stranie comunitate, în care, pe lîngă aceste femei singure, mai trăiesc și angajații însărcinați cu stricta verificare a locurilor, filmul dezvăluie ceva din magia unei lumi aproape complet deconectate tehnologic (ce moment ciudat e acela cînd unei bunici îi sună celularul…), care reinvestește un raport mult mai strîns cu natura capabilă în sfîrșit să-și facă de cap printre betoanele lăsate în urmă. Deloc crispat formal, filmul poate astfel să culeagă povești de viață fabuloase ale acestor babushkas (demne de scrierile Svetlanei Aleksievici), în același timp în care stă cu ochii pe aparatele de măsurare a radiațiilor, care încă piuie amenințător. E amuzant să vezi cum, chiar și-n acest loc care s-a oprit la un moment dat în trecut, noi și noi ispite și provocări apar zi de zi – mă gîndesc, de pildă, la tinerii care, inspirați de un joc video desfășurat, chipurile, chiar în centrul orașului-fantomă, se-ntorc pe ruinele acestor locuri, mînați de adrenalină și curiozitate. O lume apune odată cu aceste femei temerare – îi va lua locul o alta, fie ea mai bună sau mai rea?

Rulează sîmbătă, 11 iulie, de la ora 21 pe online.pelicam.ro.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Creează un site web sau un blog la WordPress.com

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: