Cinci documentare din Est de văzut de acasă

Notă: Text scris în aprilie 2020.

DAFilms.com este o platformă de video on demand din Cehia, dedicată exclusiv filmului documentar. Pentru moment, un abonament costă doar 36 de euro pe an (vreo trei bilete de cinema într-o țară din vestul Europei) [promoția s-a încheiat între timp, acum un abonament anual costă 60 de euro sau 6 euro pe lună], iar selecția e cît se poate de garnisită, mai ales pe zona documentarului contemporan: de la nume grele – Wang Bing, Nikolaus Geyrhalter – la cineaști experimentali esențiali, precum Deborah Stratman. Există mai multe mini-retrospective, cum ar fi cea dedicată festivalului One World Romania. Mai jos, o listă cu cinci documentare destul de cunoscute din Europa de Est, numai bune de văzut cît stăm acasă.

Maidan (Serghei Loznița, 2014)

Filmul lui Serghei Loznița despre revoluția pro-europeană foarte recentă din Ucraina este cea mai bună introducere în miezul problemei. Prezent la fața locului în toiul evenimentelor, Loznița nu sacrifică nimic din rigoarea formală obișnuită a sistemului său: aceleași planuri-secvență care urmăresc de la oareșice distanță dinamica mulțimilor își fac și aici, imperturbabil, apariția. Dar doar pînă la un punct – căci dacă în primă fază, cît timp revoluția prinde avînt, filmul e destul de căldicel, odată ce lucrurile se inflamează nu ne rămîne decît să privim buimaci la violența halucinantă a manifestației. Maidan n-o fi Videograme dintr-o revoluție – dar chiar și așa conține unul dintre cele mai frumoase momente cinematografice ale deceniului: față în față cu mulțimea furioasă, operatorul e nevoit să renunțe la norma cadrului static și să se refugieze la adăpost, cu cameră cu tot. Printr-o astfel de scenă care sfărîmă convenția rigidă, Maidan încurajează o reflecție de cu totul alt ordin.Maidan Sursa Dafilms

Belovy (Viktor Kossakovski, 1993)

Viktor Kossakovski a cîștigat premiul cel mare la IDFA (Festivalul de Documentar din Amsterdam) cu acest documentar turnat în inima Rusiei. Un frate și o soră ajunși la bătrînețe trăiesc într-o colibuță, departe de lume. Îngrijesc de animale – pe care Kossakovski le filmează cu o atenție pe care am mai întîlnit-o doar la Serghei Dvorțevoi, conferindu-le o aură de personaj –, iar fratele călărește un tractor pe un drum de țară de parcă, împins de elanul colectivist, s-ar fi trezit într-un film mut de-al lui Dovjenko. Cînd alți doi frați vin în vizită, stîrnind un nor de colb cu Volga lor ponosită, tensiunile familiale ale Belov-ilor se aprind repede. Iar filmul se transformă pe nepusă masă dintr-o pastorală despre traiul simplu într-o viziune destul de mohorîtă cu privire la viața rusească în postcomunism. Bărbații beau, se ciondănesc și amenință cu bătaia. Anna Belova rămîne singura figură luminoasă a filmului, dansînd frumos în ultima scenă, dar calmul sufletesc e doar aparent.Belovy Sursa Dafilms

Turn off The Lights (Ivana Mladenović, 2012)

Documentarul Ivanei Mladenović urmărește trei romi din momentul eliberării lor din închisoare. În această structură tripartită constă și slăbiciunea filmului, care e foarte dezechilibrat: Ivana nu are parte de o întîlnire reală decît cu unul dintre personaje – Alex, un tînăr care se ține de prostii și învîrte fetele după bunul plac. Alex e un bun personaj de film: aici te scoate din minți cu înțelepciunea lui de trotuar, aici te uimește cu calmul său matur. Cu ceilalți doi, Ivana se intersectează tot mai puțin pînă la final: unul e tătic proaspăt și locuiește cu o familie numeroasă. Celălalt – genul de bulibașa care aruncă cu bani „fără număr” la petreceri cu lăutari. Camera Ivanei Mladenović, ca în toate filmele care îi poartă semnătura, e ultra-dezinhibată – iar privirea regizoarei e o privire de insider, probabil nedetronată la capitolul ăsta nici măcar în 2020. Debutul său în ficțiune, Soldații. Poveste din Ferentari, reînnoiește multe din temele tatonate în documentar – de la interesul documentar pentru viața în comunitate a romilor la preocuparea față de identități sexuale marginale –, îmbunătățindu-și abordarea pe toată linia.Turn off The Lights sursa Dafilms

Dubina dva / Depth Two (Ognjen Glavonić, 2016)

În 1999, în timpul războiului din Kosovo, un camion frigorific este pescuit cu o macara din Dunăre, pe partea sârbească. Remorca e plină cu cadavre. Depth Two – după numele operațiunii de mușamalizare a masacrului – este o investigație întreprinsă de cineastul Ognjen Glavonić pe urmele acestui eveniment neelucidat. Martori neputincioși la atrocitățile comise de soldați și rude îndoliate își intersectează mărturiile, distorsionate auditiv, cu cele ale mercenarilor și complicilor. Spre deosebire de Tenet/The Load (2018), filmul de ficțiune despre un șofer de camion participant la o operațiune similară, pe care Glavonić l-a regizat într-un stil greoi și destul de neinteresant, documentarul e cu totul altceva. Pe parcursul său nu vedem decît peisaje – de la apele stranii ale Dunării la sate pustii și la străzi slab luminate noaptea –, dar prin cuvintele celor implicați toate aceste locuri parcă se animă și prind viață, readucînd la suprafață camioane de teroare latentă. Oricum ar fi, viața acestor spații stă acum sub un astru negru.Dubina dva Dafilms

Rodnye / Close Relations  (Vitali Manski, 2016)

Am început cu revoluția din Kiev – și încheiem rotund, cu cel mai complex film despre criza din Crimeea, în urma anexării peninsulei de către Rusia lui Putin. Rodnye este, ca mai toate filmele lui Manski, o piesă cît se poate de convențională în aparență: un voice-over la persoana I, cu intonație desuetă, ne spune pe unde se mai plimbă regizorul, în vizită la rudele sale împrăștiate pe teritoriul Ucrainei; o axă temporală se tot „umple”, ținîndu-ne la curent cu progresia timpului; cadre calme cu orașele anunță trecerile dintr-un loc în altul. E doar un efect, însă, căci filmul acumulează întîlniri, rotunjindu-se într-o minunată frescă, deopotrivă intimă și colectivă, despre peisajul socio-politic foarte complicat al Ucrainei post-anexare. Unele dintre rudele lui Manski sînt, așa cum era de așteptat, virulente la adresa lui Putin; altele, dimpotrivă, se bucură că acum, de Anul Nou, cîntă imnul Rusiei. Filmul face ocoluri între persoane ce aparțin unor generații diferite, oferindu-ne scurte cărți poștale din mai toate regiunile Ucrainei: în 2015 la Donețk, de pildă, tancurile defilează pe străzi… Toate astea pentru a spune că dacă ne așteptam la concluzii ușoare, care să mulțumească vreo baricadă anume, n-am nimerit filmul potrivit. Rodnye Dafilms

Sursă foto: DAFilms.com.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Creează un site web sau un blog la WordPress.com

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: