Sfântu Gheorghe, august 2019

Realizate pe diapozitiv Fuji Velvia pe un Canon EOS, recolta din 2019 de la Sfântu Gheorghe reprezintă nu neapărat o documentare foto riguroasă, ci mai degrabă cîteva cadre ce mi-au suscitat atenția.

Pe timpul Festivalului de Film Anonimul, între proiecții – plajă – bere, am încercat să surprind contrastele locului. Animată mai ales pe perioada verii, comuna de sub 1000 de locuitori din Delta Dunării amestecă natural un pîlc de blocuri comuniste cu praful de pe ulițe, un resort de lux, niște pensiuni, un bancomat și două, trei alimentare.

Turistul venit pe timp de weekend într-un loc atît de izolat va rezona, probabil, cu stilul de viață aparte, gustînd din experiența „trocariciului” sau luînd seama la mantra omniprezentă a mîncatului local, cu orice preț.

Cu toate acestea, întrebarea rămîne: de ce ar dori cineva să se închidă într-un hotel din inima Deltei? Sau de ce ar cumpăra alimente la prețuri mai piperate decît ce găsim în marile orașe (motivate, în parte, de transportul dificil, pe apă)? Pachetul „izolare, venituri sezoniere, prețuri ridicate și facilități îndepărtate (3-5 ore de vapor pînă la Tulcea)” vorbește, poate, de la sine. Dar asta nu pare decît cea mai la îndemînă justificare.

Dincolo de sfera city-break-ului exotic și accesibil, numai bun de pus pe Instagram, începi să constați că persistă o comunitate care trăiește în sat și dincolo de august. Pentru asta și pentru poveștile individuale, vom reveni la Sfântu.