Două filme bulgărești de văzut de acasă

MUBI este una dintre platformele cele mai interesante de Video on Demand – și clar preferabilă Netflix-ului, care nimicește orice strop de cinefilie, servind doar rețete deja testate. În schimb, pe MUBI lucrurile sînt imprevizibile. Așa că am profitat de faptul că stăm cu toții prin casă ca să vorbesc despre două filme bulgărești disponibile pe platformă pentru abonații din România. Cu speranța că ne vom întoarce în săli cît de curînd, fiindcă nimic – orice-ar zice unii și alții – nu bate experiența unui film pe ecran mare.

Iztochni piesi / Eastern Plays (2009), de Kamen Kalev. 85 min.

Debutul lui Kamen Kalev (n. 1975) este probabil cea mai generoasă radiografie a societății bulgărești postcomuniste. Mai multe vieți se intersectează sub cerurile Sofiei, într-o poveste polifonică despre doi frați: unul, mai tînăr (Ovanes Torosian), descoperă viața de noapte alături de o bandă criminală; altul, deja trecut cumva prin viață (Christo Christov, zis și Itso), se luptă cu adicția și cu problemele în dragoste.

Plot-ul nu impresionează neapărat – dar ambiția filmului de a naviga printr-un peisaj social fojgăitor, de la skinheads estici cu moace amenințătoare la junkies ratați, are de ce să ne trezească admirația. E limpede că regizorul vrea să problematizeze look-ul estic – cu blocuri, combinate și centrul orașului în care se sparg în figuri turiștii vestici –, dezvăluind toate aceste straturi citadine de pe pozițiile unui localnic decalat, vag-critic, vag-curios. În mare parte din timp, privirea nu judecă, nici nu exotizează – în schimb, există o reală dorință de a problematiza spațiile traversate, ca atunci cînd Itso își întîlnește fratele într-o suburbie: privind terenul viran din fața lor, pe care deja se întrezăresc niște schelete de blocuri în construcție, cei doi discută despre cum va fi amenajată zona în viitor. Atunci cînd banda fratelui mai mic atacă niște turiști turci, filmul lărgește cadrul și integrează footage documentar cu proteste și galerii violente de ultrași, legînd antropologic toate aceste acte de rebeliune în ființa zvîcnindă a orașului.

Acest impuls de a transforma urbanul dintr-o sumă de viniete fixe, imuabile, într-un teritoriu fluid al posibilităților de orice fel, e doar unul dintre plusurile filmului. Altul îl reprezintă traiectoria schimbătoare a privirii regizorale, care la început nu pare să dea doi bani pe personajele sale, împotmolite în vieți de nimic. Ulterior, însă, filmul găsește în Itso o figură ironic-romantică pe care stau înscrise toate dramele tranziției; forța acestui personaj măcinat de eșec e extraordinară. Îmi place mult secvența în care Itso rătăcește pe străzile goale ale orașului la răsărit, fără a ști încotro s-o ia, apoi adoarme pe un fotoliu în apartamentul unui bătrîn necunoscut. În astfel de clipe, filmul – ca și Itso, căruia îi va fi dedicat in memoriam – găsește în sfîrșit un refugiu departe de jungla de-afară, la capătul unei nopți care părea că nu se mai termină.

photo_2020-03-27_11-54-22

3/4 (2017), de Ilian Metev. 83 min.

Ilian Metev (n. 1981) e un formalist: camera sa stă mereu aproape de personaje, fixîndu-le în centrul cadrului și blocînd cam tot ce se întîmplă în rest. Metoda impusă de cineast face astfel ca informațiile lăsate în afara cadrului – un personaj care vorbește, un zgomot ciudat – să fie la fel de importante ca ceea ce vedem. Pentru un debutant în ficțiune, filmul e impresionant – aproape că nu există faux pas pînă la final. Iar ceea ce face Metev – de pildă, să restituie de aproape, integral, vivacitatea unui puști care se zbenguie în compania unui amic, sau discută cu sora mai mare – nu e deloc o treabă ușoară.

Metev e un regizor înzestrat – și un dirijor de actori încă și mai și. Interpreții filmului se maimuțăresc, țipă, sau ne fac să intuim pe chipul lor umbra unui gînd care le întunecă ziua – punînd în dubiu mizanscena foarte calculată printr-o spontaneitate aproape documentară. În fond, toată dramaturgia filmului – care vorbește despre viața unei familii: fiu, fiică, tată – e opera unui orfevru; filmul e plin de gesturi discrete care îl animă firesc, în repetate rînduri. Preferatul meu e atunci cînd sora, agasată de mutrele fratelui mai mic, îl acoperă cu o cuvertură și-i spune în glumă: „Uite, așa poate voi uita că exiști.” Astfel de momente și truvaiuri nu se găsesc în manualele de scenaristică. E limpede că Metev și co-scenarista Betina Ip au petrecut mult timp observînd viața în pliurile ei infinitezimale.

Minimalismul filmului e foarte îndrăzneț, fiindcă rearanjează logica după care, de cele mai multe ori, alegem să privim un film: momentele importante sînt tăiate din start; ne petrecem timpul ascultînd conversații și încercînd să ghicim nuanțe. O scenă importantă surprinde un concert de pian într-un apartament – însă Metev alege să ne arate doar pregătirile de dinainte și conversațiile de după, nimic din concertul propriu-zis. Interesul filmului pentru astfel de clipe fără mare încărcătură dramatică îl recomandă drept piesă importantă a cinemaului recent – dovadă premii la festivaluri dintre cele mai diverse, de la Locarno la Ceau, Cinema!. Iar ceea ce nu aflăm – care-i faza cu mama absentă? – neliniștește, fără stridențe, tot echilibrul aparent al narațiunii. Însă lucrătura curată a filmului e ușor limitată de miza foarte modestă pe care și-o setează din start. Deși jucat naturalist, filmul are ceva teatral în structura lui: schimburile dintre personaje sînt proaspete, dar per ansamblu impresia unui didacticism nu poate fi complet evitată.

photo_2020-03-27_11-58-41

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Creează un site web sau un blog la WordPress.com

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: